close

Fiului meu…

Prima parte…

Sonetul CCV

Stiu si-o voiesc; aceasta mi-e ultima viata…

Nu mai renasc de-acuma, caci, iata, te-am gasit.

Deschizi eternitatea: în pacea ei mareata

Se-ncheie ratacirea-mi c-un glorios sfârsit…

Sunt mai batrân ca moartea; nascut mai înainte

Ca stricatoarea-i umbra sa fi intrat în lume.

Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte,

În rând cu Archetipii fara de veac, nici nume…

Da-mi mâna, nu-i nevoie de aripi… O-mbratisare:

Misterioasa carne se face duh în noi;

De dincolo de ceruri se-ntinde-o asteptare,

Perechea cea pierduta sa vie înapoi…

Ce astri, sus, acolo, cad jertfa împlinirii,

Junghiati pentru ospatul de foc al regasirii?

Vasile Voiculescu

A doua parte…

Sonetul CLXXXV

Nu mai hulesc, iubite, aceasta trista tara,

Nici lumea rea si strâmta în care te-ai nascut,

Cum nu urasc tarâna vulgara si avara

Din care pomul mândru zbucni, neîncaput…

Ci lupt s-o scap de viermii ce rod la radacina,

O-nobilez cu soiul unor fiinte noi.

Îti zamislesc amante cu suflet de lumina,

Îti plasmuiesc soti vrednici din ideali eroi…

Turnate din iubire– titanice modele–

Am stors în ele sucul a sute de vieti,

Traiesc în veci. Tu însa, mult mai presus ca ele,

Întreci aceste-nalte vortuti si frumuseti.

E oastea ideala, trimisa-n sârg de mine

Sa ia Eternitatea cu-asalt si pentru tine.

Vasile Voiculescu

A treia parte…

Sonetul CCXXV

Vei sti si tu ca plânsul adesea e o roua

Ce cade milostiva pe sufletul uscat:

Ea, adunând tot cerul într-o bobita noua,

Ţi-adapa radacina c-un tel de mult uitat.

O lacrima curata e geniul iubirii:

Pe doborâti ridica din iaduri izbaviti…

Doar una sa-ti lucesca în zarile privirii,

si vezi, ca Saul, lumea cu ochii dessolziti.

Ni se fagaduieste sus, dincolo de moarte,

Un loc unde nu-s lacrimi, suspinele lipsesc;

Ce-am sa ma fac acolo daca ne va desparte,

Fara de-aceasta mana cu care ma hranesc?

De nu vei fi cu mine, suflarea-mi sa te strânga,

Învat eternitatea cu hohote sa plânga!

Vasile Voiculescu

A patra parte…

„Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazar la auzul duioaselor porunci,
Oricând si de oriunde ma vei striga pe nume,
Chiar de-as zacea în groapa cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sa alerg spre tine!”

Vasile Voiculescu – Sonetul CLXXXIII

„Dar cine viers si suflet acum sã-mi împrumute
Dacã-mi lipsesti tu, însãsi esenta a minunii ?
Ah, inima si coarde-mi sînt deopotrivã mute…”

Sonetul CLXIII

„C-un vers ţi-aşez icoana în piscuri de milenii;
Vânez eternitatea să ţi-o-mpletesc în laţul
Cununii pentru fruntea răspântie de genii…
N-ajunge o viaţă? A mea prin tine creşte;
Mi-e o viaţă clipa în care mă priveşti,
Belşug de nemurire surâsu-ţi dăruieşte,
Iubirea-mi leonină numai cu ea hrăneşti:
Durere, soartă, moarte sunt partea celorlalţi,
Deasupra lor, prin mine, transcenzi şi te înalţi.”

Sonetul CCII

Leave a Response