Prohodul asimptotei temporale
Mă caut în părinţii mei
Şi văd că sunt puţin din ei,
Mă caut în copii, apoi
Şi sunt puţin în amândoi,
Mă caut mai târziu în tine
Şi sunt puţin. Puţin, dar bine.
În mine mă găsesc decât
Când voi mă căutaţi, încât
Mă voi găsi tot mai puţin
În vecii vecilor. Amin.
poezie de Marius Robu din Aproape alb
00OO00
Probabil ca asa arata pe dinauntru femeile care merita iubite:
Lumina bate-n auriu …
Lumina bate-n auriu Si-i o racoare domolita. Cu ani si ani vii mai tarziu, Dar si asa sunt multumita. Vreau mai aproape sa te-asezi, Ca sa-ti arat ceva doar tie : Acest caiet albastru, vezi ? Sunt versuri din copilarie. Ma iarta c-am fost trista des. Ca bucurii avui putine, Dar cer iertare, mai ales, Ca prea multi i-am luat drept tine ... 1915 Anna Ahmatova
******************************
“Scrisoare pentru parinti”
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare …
Putin imi pasa de traiesc sau mor,
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!!!
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate,
Dar fiindca va iubesc pe amandoi,
va spun:
“Eu am nevoie doar de voi!”.
Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.
Cand ne-ntalnim, atrasi de glasul foamei,
Si nu pot sta la TATA pe genunchi,
Ma simt ca o mladita fara trunchi…
Gasind olarul singur vinovat.
Am gand curat, si inima refuza
O bomba cu efect intarziat:
Vreau sa devin un OM adevarat!
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Sorin Chelbegeanu
OOO000**000OOO
Magda Isanos
Murim…ca miine
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
000OO000***000OO000
Vechi incercari poetice personale…
Sa ne ascundem …
(Bucuresti, 1999)
Sa ne ascundem, departe, iubite!
Caci e cu rusine – cuvinte ranite,
Ca lumea sa afle ca nu suntem solo!
Nu trebuie omul sa stie iubirea
Si nici cersetorul, nici crudul savant
Nu vada amorul, nu vada zidirea
Ce leaga cu lanturi, amant de amant …
Nu zimbet-lumina, iubite, ci masca
Purta-vom de-acuma, cu teama, mereu!
Vom fi ca cireada iesita sa pasca –
Nu stie strainul: esti tu ori sunt eu …
Nu-i voie a sta impreuna deloc,
E legea pagina din tirgul de-aici.
Mai bine cu totul sa ardem in foc
Decit comentarii de la biete furnici!
Cu chipul ca Timpul voi trece pe drum
Lasindu-ti mirarea – stapina, cadou.
Ce vrem a fi stinca sa par-a fi fum
Si tot ce e trainic – o coaja de ou …
Pititi inauntru, catind doar soroc.
Secunda-i imensa, iar orele-s mici …
Priveste in tine si-arata-mi un loc
In care sa dorm, cu cei sapte pitici,
Eu, alba mereu, ofilita-n adinc.
Zapada – ca mine, lumineaza fricos
Desaga-mi cu suflet, atirnata-n oblinc …
Paseste departe Unicornul frumos.
De teama de ceilalti – de teama de Eu
Te-ascund, ramasita-n unghere de noapte
Si-as vrea sa ramii – tu – luceafar mereu,
Chiar luna de nu-i, cuvintele-s coapte …
Nascuta fusei, ori poate nu inca?
Privirea-ti ma arde in pieptu-mi incins,
Dar nu pot sa spulber o spaima adinca
Ce trece spre tine, biet vultur atins …
Sa-mi fie doar lumina vecinic ascunzis?
Sa nu mai port pe umeri acest pamint himeric
Al fricii si-al terorii iubirii pe furis?
…………………………………………………………
Oare-om mai stii, atuncea,
Iesind de sub pamint,
Uitind sa ducem crucea:
Oare mai esti? Mai sunt?
***********************************************************************************************************
Cand iubim…
(Bucuresti, 1993)
Visind la locuri unde nu mai suntem,
Visind la locuri unde vom mai fi,
O sa visam etern la fiu de cintec
Si mai ales la clipa ce-om iubi.
Caci ne culegem sufletul cu grija,
Ce-i rau, ce-i bun – amarnic impartim.
Si ce-a ramine pe a vietii tija
Pastra-vom pentru ceasul cind iubim…
***********************************************************************************************************
Lasind toamna sa curga…
Lasind toamna sa curga, dizolvata in apele-i ce stau sa aleaga inca intre lacrimi de frunza si fulgi…
Lasind toamna sa vina
Frunzisului caut tema…
Rog fluturii sa tina
In brate-o crizantema…
Fac pasi in gind spre tine,
Lasind visul aproape.
Adorm privind in sine,
Intinsele ape…
Las pacea sa cuprinda
Teposul cimp de ieri,
Las dragostea s-aprinda
O iarna. Intre veri…
Luceferi port pe umeri.
Cintind dealul cu valea,
‘Mi-nchipui ca imi numeri
Clipirile si calea.
Respir adinc prin vulturi,
Cu totii imi sunt frati…
Iar tie-ti darui fluturi,
Si te intreb: “Zburati?”.
Las garzile sa plece…
Un ochi il las deschis,
Al doilea o sa sece,
De nu va sta in vis,
Inchis…
Alerg prin tara Clipa
Si zimbetu-i fugar.
Drept vama-i vreau aripa,
Sau sufletu-ti,macar…
Cobor usor spre Casa.
Aripile-mi intind,
As mai zbura,dar…lasa…
Asupra ta, veghind.
……multumesc pt Clipa de acum, si de alta data…
asupra ta, Veghind 🙂
Nemuritorilor mereu le ramine sufletul in urma clipelor ce se petrec…
La o asemenea dezvelire a adevarului…Mai ramine de adaugat ceva…? Putin probabil si infim posibil…