Simteam. Stiam. Traisem. Cunosteam. Era intiparit in mine din nastere. Dar abia in aceasta seara, iesind din Manastirea Ghighiu, a explodat REVELATIA. Limpede precum un lac de munte vara,senina, fara a se adresa nici o clipa mentalului…cunoasterii…nici macar simturilor interne. Adresind filonul legaturii dintre om si Cer. Simpla,dar radicala asa cum numai marile adevaruri pot fi.
Calea e una singura: calea copiilor.
Aici stau de milenii cuvintele Mintuitorului: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu ” si… „Multumesc, Tata, ca Tu ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti ai veacului si le-ai descoperit pruncilor”. Dar cine sa aiba urechi spre a vedea si ochi spre a auzi? Ca urechi de auzit si ochi de vazut oricum oamenii nu au…Misterele divine mi s-au infatisat astazi in toata dumnezeirea lor.
Da…oamenii (si eu alaturi de ei) cauta intreaga lor viata cai pentru fericire si implinire, spre transcendenta. Si cite nu fac si cite nu incearca! Dar totul e sortit esecului, fiind zadarnicie si colb.
Calea e una singura: copiii. Cu ei, prin ei, spre ei,cu recunostiinta, ei sunt calea noastra spre mintuire.
🙂
Am invatat ceva de la copii (bineinteles, mai ales si mai intreg, de la ai mei, chiar daca „Simteam. Stiam. Traisem. Cunosteam. Era intiparit in mine din nastere”):
cum este sa iubesti pe cineva NECONDITIONAT!
Si de aici incepe (sau se termina, depinde de fiecare), cu adevarat, TOTUL!
Incepe si termina in egala masura: te termini tu, cel de pina ieri si te nasti (incepi) cel-ce-are-copii…cel-altfel-viu-intreg.
________________________________
…da… abia de aici poti incepe sa traiesti,in fiecare zi, si tot in fiecare zi sa te sfarsesti…avand, insa, speranta,ca si sfarsitul acela are un rost 🙂
…in ochii si in vorbele lor poti simti adesea suflarea divina, si, daca esti demn de harul ceresc, uneori prin ochii lor poti regasi COPILUL din tine…
Mihai spunea „am invatat sa iubesc pe cineva NECONDITIONAT”…
…eu…cred ca doar copiii ne invata cu adevarat…. SA IUBIM…pe ei, pe altii, poate si pe noi insine, intr-un final
Pe aceleasi cuvinte-cale merg si eu.
________________________________
da. era intiparit in tine din nastere. si totusi…e un timp care curge in felul lui, pentru unii mai repede, pentru altii mai incet….panca cand invatam…SA INTELEGEM SI SA ACCEPTAM CALEA, pe care o stiam de demult
si un medic ti-ar spune, poate, ca e ca atunci cand auzi, dar nu intelegi , sau cand vezi o pagina scrisa, poti citi toate cuvintele, dar nu le prinzi sensul 🙂
unii raman in stadiul asta toata viata…
trecerea DINCOLO, prin si pentru copii, inseamna, da, uneori- poate de multe ori- despartirea de tine si de eul tau- de cate ori de desparti insa de tine, de obicei primesti in dar mult mai mult, candva…daca despartirea asta a ta e dorita, constanta, mereu acolo cand e nevoie de ea..
sa-ti dea Domnul putere, pentru ca nu e usor, dar daca ti-a fost sortit sa intelegi calea asta…. sa-ti fie binecuvantata aceasta alfel-nastere…
Multumesc…caci asta si eu imi doresc pt sinele-mi. CALEA e sacra si consacrata…Bine spus: altfel-nastere.
________________________________