Author Archive: stamate

Pentru o nouă Constituție


Aliata si model al Romaniei de secole, Franta a creat, la 1789, „Déclaration des droits de l’homme et du citoyen”, document vital al celei de-a V-a Republici si care a primit inca din 1971, prin Consiliul Constitutional, valoare constitutionala.
Prin preambulul său și cele șaptesprezece articole, definește drepturile „naturale și imprescriptibile” care sunt libertatea, proprietatea, siguranța, rezistența la opresiune, recunoaște egalitatea în fața legii și justiției și afirmă principiul separării puterilor. Acest Articol 2 al „Déclaration des droits de l’homme et du citoyen” as vrea sa il vad trecut si in viitoarea Constitutie a Romaniei.
I know, dream on, babe….

Ursii, rasele, viitorul si premiantii

Problema nationala a devenit un urs. La ursi nu ma pricep. Spun doar ca nici un animal nu trebuie ucis din distractia sau orgoliul bolnav al unui….sa ii zicem om. Daca ai oo, ia-te la bataie cu el, fie si inarmat cu un cutit, cu o bata si cam atat, pentru sanse egale. Daca nu, mergi in pace. Spre un stabiliment de profil.Insa la oameni ma pricep putin. Si vad ca vinatorul e fiul unui domn care e seful unei organizatii (Coudenhove-Kalergi) care l-a decorat pe Presedintele Romaniei. Foarte frumos! Fondatorul organizatiei, domnul Coudenhove-Kalergi, gandea asa: „His original vision was for a world divided into only five states: a United States of Europe that would link continental countries with French and Italian possessions in Africa; a Pan-American Union encompassing North and South Americas; the British Commonwealth circling the globe; the USSR spanning Eurasia; and a Pan-Asian Union whereby Japan and China would control most of the Pacific. To him, the only hope for a Europe devastated by war was to federate along lines that the Hungarian-born Romanian Aurel Popovici and others had proposed for the dissolved multinational Empire of Austria-Hungary. According to Coudenhove-Kalergi, Pan-Europe would encompass and extend a more flexible and more competitive Austria-Hungary, with English serving as the world language, spoken by everyone in addition to their native tongue. He believed that individualism and socialism would learn to cooperate instead of compete, and urged that capitalism and communism cross-fertilise each other just as the Protestant Reformation had spurred the Catholic Church to regenerate itself.” (pt sursele originale vezi Wikipedia). Deci, Romania, zona de vinatoare mai sus amintita, nu ar fi printre cele 5 state prevazute de fondatorul organizatiei care premiaza. Poate ar trebui sa fie adaptate la prezent principiile, stiu si eu?!A, si a mai scris Dl. Coudenhove-Kalergi ceva in cartea lui „Idealismul Practic”: „Today’s races and classes will gradually disappear owing to the vanishing of space, time, and prejudice. The Eurasian-Negroid race of the future will replace the diversity of peoples with a diversity of individuals. […]”. Ca sa fie bine, sa nu fie rau….Daca nu era bietul Arthur….uite ca nu imi aduceam aminte una, alta.

Sfintele Pasti: nevrednicie si speranta perpetua

Cu fiecare Pasti parca si mai mult mi se arata un alt sens: acela al nevredniciei. Parca nimic altceva din intreg parcursul unui an crestin nu pune atat de acut reflectorul exterior si interior pe nevrednicia de a fi/a deveni crestin, de a urca spre lumina Fiului Omului. Daca nu ar fi speranta perpetua, ar deveni mai degraba dezamagire. Care ea in sine devine pacat si punct de start al caderii. Cadere chestionabila in genere si cu adevarat indezirabila odata cu fiecare Pasti, atunci cand orientarea spre orice forma de exterior imaginabila e bine sa fie suspendata sau macar minimizata. Pentru ca drumul spre Cruce este, inainte de orice, o oglinda formidabila pentru orice botezat intru crestinism.

Ramane insa, deasupra a orice, bucuria misterioasa ca, pina si pentru un nevrednic, HRISTOS A INVIAT!

Sarbatoriti Nasterea Luminata!

Nasterea Domnului

Sarbatoriti sosirea in lumea prin care suntem doar calatori a Pruncului. Nu sarbatoriti altceva, ca nu aveti ce. In fata Copilului Ceresc nu poti sta decat sfios, curios, empatic, zambitor si cu enorma iubire, asa cum stai in fata oricarui copil pamantesc. Uitati de „sarbatorile de iarna”…sunt atatea tari unde nu e iarna, dar Hristos se naste!

Mantuirea crestinilor deja se implineste. Atat conteaza. Desigur, bucurati-va de voi, de cei de aproape si de cei de departe. Mincati si beti, veseliti-va, odihniti-va, dar ramaneti in trezie. Sa va puneti o intrebare, doar si numai: voi, ce i-ati adus Lui, in dar? Si macar acum, o data in an, tineti-l pe Prunc aproape si in bratele inimii voastre. Caci e momentul cand El incepe sa ne tina pe toti in bratele Lui in fiecare clipa, zi sau noapte. Daca nu stiti sau daca uitati asta, atunci va puteti intoarce la „sarbatorile de iarna”….

Anunt umanitar – Dr. Catalin Denciu, ATI Piatra Neamt

Sindicatul Medical Romania face apel la toti cei care pot ajuta, din tara sau din strainatate, persoane fizice si juridice deopotriva, ca Dl. Dr. Catalin Denciu, medicul-erou care a suferit arsuri grave incercand sa salveze pacientii din ATI-ul SJU Piatra Neamt in timpul incendiului care a mistuit o intreaga sectie, sa treaca cu bine peste aceste momente dificile. Este momentul unei solidaritati reale, palpabile si pragmatice!

Contul in LEI/RON in care se pot depune donatiile este RO05BTRLRONCRT0444478302, iar pentru donatiile in EURO, contul este (IBAN) RO79BTRLEURCRT0444478301, Sindicatul Medical Romania, CUI 41626010, cu mentiunea Donatie Dr. Catalin Denciu.

Pentru orice nelamuriri sau clarificari suplimentare, ne puteti contacta la datele de la rubrica CONTACT.

Va rugam sa distribuiti acest Apel Umanitar. Va multumim pentru implicarea Dvs.!

P.S. Ne-am fi dorit sa demaram mai repede aceasta actiune umanitara, insa obligatiile legale (contabilitate si ANAF) au durat cateva zile.

Un DOCTOR mai putin. O TRISTETE in plus.

Spitalul Coltea

Era prin 1993, cand am aterizat pentru prima data la Coltea, ca student, incepea stagiul de semiologie medicala. Doua grupe – repartizate la salonul D-lui Dr. Danut Isacoff, pe atunci asistent universitar. Genul de barbat sceptic, distant, cinic adeseori – asa l-am perceput cu totii atunci – un cinism dincolo de care vizionarele componente feminine ale celor doua grupe de studenti au identificat rapid un timid incurabil, mult mai sensibil decat ar fi putut banui cineva neantrenat in ale barbatilor, asa cum sunt mai toti barbatii :-). Iar prima cuvantare la care am fost martori in timp ce, in mod vadit intentionat, ne ignora prezenta in salonul in care deopotriva preda si trata pacienti a fost aceasta, adresata rezidentilor din acea vreme: „In viata este ca la formula unu, daca la start nu esti in pole position, degeaba ai cea mai performanta masina, degeaba ai cel mai bun sofer, iti vor lipsi sansele care vor fi intotdeauna de partea celor care sunt deja in pole position.”. Viata avea sa-i dea dreptate, pas cu pas. Din pacate.

A urmat apoi un an provocator, era primul contact efectiv cu pacientii si cu medicina la patul bolnavului al unor viitor doctori, nestiutori nu doar in medicina, dar si in toate cele, aidoma. Un an cu accente dure adeseori, cu lacrimi dinspre partea feminina studenteasca sau cu abandon ocazional al partii masculine, cu un soi de training de factura militara care a marcat apoi fie doar memoria, fie chiar intreaga cariera a majoritatii tuturor studentilor pe care i-a vazut rasarind ca doctori din salonul pastorit de el. A fost anul unui flash, un soi de autoprofetie, prin care am aflat ca acesta este spitalul in care voi ramane, chiar daca primii ani de dupa absolvire i-am petrecut in administratia guvernamentala, dar am revenit si am ramas. Lucruri de care Dr. Danut Isacoff nu a fost deloc strain, ci dimpotriva, a fost catalizatorul determinant. Si nu doar atat, ci mai mult inca: atunci cand lui i s-a oferit un alt post de sef de sectie intr-un alt spital, mai special, cu salariu dublu si pensie speciala, cu sofer si masina la scara – a refuzat, motivand: „Pe mine daca ma trezesti noaptea din somn si ma pui sa merg, picioarele ma duc la Coltea!”. Sentimental si dedicat aproape fanatic acestui spital, a ramas aici pina in ultima clipa, luptand dupa puterea si priceperea proprii pentru clinica lui, pentru spitalul lui si pentru stiinta a generatii si generatii de studenti si medici, muscand astfel o bucata din nemurire prin toate vietile pe care, in tot locul si in tot timpul, el si ucenicii lui le-au salvat….

Personaj dificil, adeseori coleric si nedrept, contondent, insa stabil in convingeri si principii, instruit si dornic de permanenta acumulare si evolutie in limitele acestui sistem si ale acestei tari, dornic de a crea si intretine o scoala medicala nu doar in Coltea, ci in intreaga Medicina Interna si Semiologie romanesti – a influentat mintile si traseele profesionale a sute de doctori romani. A refuzat sa devina profesor de Medicina Interna in mod repetat, desi beneficiile erau semnificative. Putin inteles si inca si mai putin apreciat, si-a trait dezamagirile intr-o introversie categorica, ridicand ziduri uneori prea inalte intre el si lume. Am avut, de-a lungul a peste 20 de ani, o relatie complexa, sinusoidala, mergand de la distantare completa si ostilitate pina la o calda si indelungata interactiune familiala atat intre noi doi, cat si cu buna mea prietena, D-na Gabriela Isacoff. Am traversat cu bucurie timpul si timpul bucuriilor, de la sarbatorirea casatoriei unicului sau fiu, Cristian, si pina la…si eu am un singur fiu, Teodor si…ce altceva as mai putea spune in plus decat acela ca a fost crestinat intru Lumina si bucurie de Dl. Dr. Danut Isacoff si de D-na Gabriela Isacoff?!

Din cei 27 de ani de cand ne cunosteam, ultimele cifre ale acestui numar s-au intamplat sa fie petrecute in distantare reciproca si umbra, din motive ce nu mi se vor lamuri, probabil, niciodata. Cifre ale tristetii, apasate adanc si de pierderea profunda a unei persoane speciale pentru el si pentru mine si pentru multi, D-na Gabriela Isacoff. Pierdere care pentru omul Danut Isacoff a declansat trairi ce nu trebuie descrise, lasandu-l intr-o zona speciala a unei singuratati in care singurul partener de fiece clipa ii era Mishu, motanul rapit cu dragoste intensa din curtea parintilor mei de catre doamna care tocmai plecase spre lumi mai bune….

Am aflat tarziu de suferinta mentorului si prietenului meu, de la prieteni comuni. A durat mult pina sa ne revedem, nu cu multe zile in urma. O revedere tacuta si stranie, dar revedere. Ieri, telefonul a sunat si …”Domnule doctor, domnul conferentiar Isacoff nu mai este….”. Am multumit pentru telefon, insa am omis sa ii spun tinarului meu coleg ca, fara sa stie si fara intentie, a gresit: Domnul Conferentiar Dr. Danut Isacoff este. Pentru ca noi, cei ce l-am stiut si trait, suntem inca. Pentru ca este Coltea inca.

La revedere, prietene! Dumnezeu sa te odihneasca si sa te ierte si sa ne ierte si pe noi cei care poate nu te-am inteles intotdeauna, cei care poate te-am judecat nedrept sau prea grabnic, cei care am zabovit in a trece dincolo de sine spre a te intalni.

„Guvernul minte” si starea natiunii.

MinciunaA spune ca „Guvernul minte” este o platitudine si un pleonasm. 🤪😋 Haideti sa vorbim corect, suntem oameni educati! In orice tara guvernele mint. Aaaa, ca ale noastre DOAR mint, asta e un specific national derivat din faptul ca si poporul minte si luat pe cap de locuitor sau pe grupe populationale, minciuna nu este un delict la romani, nu este imoral si nu e nici macar sanctionata religios. E un mod de viata, e un al treilea timp al respiratiei, intre inspir si expir, la fel de reflex precum cele doua mentionate. Nu haiducii lui Sapte-Cai sunt reprezentativi pe aceste meleaguri, ci romanul celor Sapte-Fetze. Cei ce sunt cu o singura fata sunt rapid si categoric anihilati, cei ce nu mint sunt indepartati pentru ca strica melancolia autovictimizatoare mioritica si,daca oricum nu iti plange nimeni de mila pentru ca egoismul este sport national, macar sa nu ti se ia posibilitatea de a-ti plange singur de mila. Eventual mai iei si o oaie asa, de companie metafizica. Vagabonzii politicii romanesti grupati care-cum, ba sub organizatia numita Guvern, ba sub alta numita Parlament, primii mangaiati pe cap de intaiul Baci al Tarei nu sunt de capul lor acolo, ci prin vointa stapanitorilor si cu deplina voie a poporului care nu e vitima, ci complice etern.

Comunicarea in medicina astazi

In Biblie, Facerea (Geneza) – Capitolul 1 arata inceputurile a tot si a toate in viziunea cosmogonica crestina. Inceputurile acestea abunda de “Şi a ZIS Dumnezeu”, “a NUMIT Dumnezeu”, “a BINECUVANTAT Dumnezeu”, implinind omul prin “Şi a ZIS Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”.

Dumnezeu a creat lumea prin ZICERE. Dumnezeu a creat omul prin ZICERE. Prin a spune. Prin comunicare divina. A creat un om destinat si el sa comunice, dupa chipul si asemanarea Creatorului sau.

Omul aflat in suferinta fizica si psihica il numim pacient. Omul chemat sa aline, sa vindece suferinta primului il numim medic. Lantul si legamantul dintre cei doi este in primul rand comunicarea. Despre cele bune si despre cele rele. Despre venirea in lumea aceasta, despre raminerea in ea si despre plecarea inspre lumi presupus mai bune.

Subiectul comunicarii in medicina este atat de amplu,incat poate acoperi lejer mai multe teze de doctorat. Pentru ca, in primul rand, acopera foarte multe paliere atat intre cei doi poli esentiali (medicul si pacientul), dar si intre medic si familia pacientului, intre medic si medic, intre medic si subordonati sau superiori, intre medicina si administratie, intre medic si organizatiile profesionale, intre medic si organele statului (adesea represive), intre medic si presa si, extrem de important – comunicarea dintre medic si el insusi.

Totusi, cred ca de interes maxim pentru Dvs este segmental comunicarii medic-pacient. Din pacate, se delimiteaza prea adesea doar aceasta portiune de restul celor amintite mai sus. Ca si cum punctul nodal al tuturor ramurilor mentionate deja, MEDICUL, ar putea fi scos din calcul, din efortul complex al comunicarii multiplanare si din esenta propriei fiinte si profesii.

Asadar…ANAMNESIS. Sau Miturile Reamintirii, cum le-ar numi Platon in ale sale “Dialoguri”. Cu asta incepe relatia medic-pacient. Cu apelul la reamintire, la transferul acestora dinspre pacient spre vindecator prin poveste. Care poate fi simpla sau complexa, care poate fi spusa o singura data sau de zeci de ori. Pacientul se povesteste pe sine, dimpreuna cu suferinta lui, reala intru totul sau mixta – parte reala, parte imaginara, dupa caz. Care poveste poate fi consistenta sau variabila de la un moment la altul, care poate fi sincera sau interesata, mimata, fabulatie. La celalalt capat al podului comunicarii sta medicul, care trebuie sa iasa pentru un timp din propria poveste a vietii sale si a devina focusat pe naratiunea libera sau incorsetata ce se tese in fata ochilor si urechilor sale….deopotriva prin cuvinte, gesturi, mimica, semne ale trupului pacientului etc. Sa cearna si a discearna, sa puna zagaz sau sa ajute fluxul anamnezei acolo unde este prea sarac pentru a fi de folos. Si sa integreze totul, prin imensul filtru al experientei proprii si al stiintei de carte, intru distilarea a ceea ce cauta si el, dar si pacientul: diagnosticul.

Daca exista bariere?! O….adeseori ai impresia ca totul este o mare bariera in acest dans al dialogului, al  ANAMNESIS-ului. Pentru ca prea adesea pacientii nu isi pot exprima suferintele, cauzele, timpul de la aparitie, comorbiditatile, stilul de viata, istoria medicala, s.am.d. Din ce in ce mai des nu se pot exprima coerent, din ce in ce mai des au capacitati limitate sau precare de intelegere a unui dialog minimal congruent cu o cauza medicala, din ce in ce mai des nu stiu sa citeasca sau nu stiu sa scrie sau chiar nu stiu sa se semneze. Frecventa situatiilor in care arta medicala este bruscata, agresata de comportamente care flutura singular steagul drepturilor absolute in raport cu medicul si decreteaza absenta oricaror obligatii, incepand cu cele de bun-simt uzual si terminand cu cele legale. Moment in care benevolenta este suspendata, iar canalul de comunicare devine foarte ingust si eminamente tehnic, atunci cand nu se inchide complet….

Presiune. Acesta cred ca este cuvantul cheie care domina aspectul comunicarii in lumea medicala de astazi. Presiunea pacientilor, presiunea familiei acestora, presiunea timpului, presiunea sistemului medical in sine (disfunctionalitati, birocratie, management deficitar etc), presiunea constrangerilor financiare si a lipsurilor din spitale, presiunea mass-media, presiunile administrative si politice, presiunea schimbarilor rapide in “knowledge base”-ul stiintific medical si in cel tehnologic s.a.m.d. Ori, relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în care se desfăşoară actul terapeutic. Poate fi considerată ca o relaţie: Socială, Psihologică, Culturală. Firul rosu al acestei relatii il reprezinta comunicarea pluridimensionala, in permanenta dinamica supusa, cum am spus presiunii. Aceasta este ecuatia pragmatica din care medicul trebuie sa extraga, la final, beneficiul pacientului: deopotriva fizic, psihic, social (reintegrarea socio-economica este una din tintele zilnice ale medicinei).

Vesti bune poate da oricine, pina si un politician roman poate face asta. Insa vestile proaste le dau doar medicii: vestea de boala grava, de evolutie/prognostic negativ, de moarte…pentru ca spitalul este SINGURA institutie in care se moare. Este provocarea majora a medicului tinar, abia intrat in malaxorul granitei dintre viata si moarte. Acolo unde cuvintele trebuie alese altfel, fraza impregnata cu empatie, unde regina nu mai este ratiunea, ci emotia stupefactia, anxietatea, lacrima. Psihologii lumii au dezvoltat altgoritmi si proceduri pentru transmiterea vestilor proaste (exemplu: SPIKE), insa aproape de fiecare data e altfel. Ori, tocmai acest altfel impune medicului versatilitate,adaptabilitate pina la torsiune interioara. Totul pentru a ajuta pacientul si/sau familia acestuia sa treaca, dimpreuna cu el – punti pe care nu le mai trecusera niciodata. Si intr-un timp care, adesea, nu mai este….

O problema particulara in Romania este aceea ca poporul isi uraste vindecatorii, in marea lui majoritate. Ceea ce creaza conditii premergatoare negative comunicarii medic-pacient sau asistent medical – pacient. Un popor inclinat tulburator spre violenta conjugala sau asupra copiilor, etnii care isi rezolva conflictele cu cutitul sau cu sabia sau cu glontul astern un tablou din care cultura comunicarii lipseste bazal. De aici si reactia rezervata a corpului medical, in ansamblul lui. Medicii simt acut anomia valorica a societatii romanesti, girata si sustinuta deopotriva activ (prin vot) sau pasiv (prin lipsa oricarei implicari) de poporul pe care generatie de medici dupa generatie, il salveaza de la boala si de la moarte impotriva propriei lui dorinte.

Cu comunicare sau fara, un popor care isi uraste vindecatorii si copiii este sortit insignifiantei, daca nu cumva chiar pieirii. Loc in care se asterne doar…tacerea.

Pensionaru’ si Guvernu’

In imensa lui intelepciune, Guvernu’ si Grupul neuronal de decizie strategica stiintifico-fantastica, si-au imaginat ca pensionari exista doar in orase si, mai exact, doar pe strazile care au vis-a-vis un supermarket, un mall, ceva de genul. Si farmacia la poarta, obligatoriu. De aia au fixat in fiecare zi doar doua ore pt cei peste 65 de ani.

Pai, bai, gugustiucilor, sa va explice buniku’ cum sta treaba, de fapt:
– de multe ori, cei peste 65-70 se misca mai greu: stiti relatia aia din fizica dintre viteza de miscare si timp?
-nu toti au masini personale, depinde de orarul mijloacelor de transport si la dus spre cumparaturi si la intors;
-daca la dus sunt mai sprinteni, la intors se misca si mai lent pentru ca, ati ghicit, au greutatea cumparaturilor la purtator;
-batranii din localitatile periferice oraselor depind de mijloace de transport precare, rare: pina vine busul, pina ajunge in oras, pina ajunge pensionarul din statie la market, pina cumpara, pina ajunge inapoi in statie cu plasele, pina vine rata, pina ajunge acasa…este ca au trecut cele doua ore demult?!
-daca trebuie sa mai stea la vreo coada la intrarea in supermarket sau magazin sau farmacie, s-a dus p…. de suflet toata stradania lui de a se incadra in alea doua ore ale ordonantei militare!
-nu v-a dus capsorul ala sec sa separati circuitele: in alea doua ore pensionarii/batranii nostri se intalnesc cu cealalta populatie (transmitere comunitara) care bantuie nestingherita si in acele doua ore, fara restrictie, deci riscul de infectare creste in fiecare zi in care cei peste 65 de ani ies din casele lor;
– daca mintea voastra s-ar fi intersectat din pura intamplare cu inteligenta, ati fi ales o solutie simpla si eficienta: doua zile pe saptamina cu timp de iesire de 4 ore pentru cei peste 65 de ani, timp in care NIMENI ALTCINEVA nu are voie sa intre sau sa fie servit in locatiile unde merg acestia, mijloacele de transport fiind incluse aici, cu monitorizarea temperaturii la intrarea in farmacii si in marile supermarketuri. Si basta!