Nici o sansa…

Sa nu va iluzionati si sa nu cereti nimic, caci nu veti primi decat ceea ce meritati, cetateni ai Romaniei…. Cata vreme acest popor „crestin” si aceasta tara „binecuvantata” si „gradina a Cerului si a Maicii Domnului” isi abandoneaza copiii, (deopotriva parinti si bunici ii abandoneaza), cat ii lasa fara nici o alta sansa decat aceea subtire si riscanta a grijii statului, cata vreme mii si mii de copii umplu orfelinatele in conditii si cu perspective cel mai adesea sumbre…carne din carnea „familiei traditionale” si suflet din sufletul poporului „crestin”, sa nu va faceti iluzii. Popor ratacit in sine si in lumea dimprejur…preocupat oricand de orice, de toate non-subiectele si de toate non-actiunile imaginabile (dar carora toti le dau incarnare de idoli si fond aparent)…dar niciodata de soarta propriilor prunci. Sa nu te miri, popor „crestin” si nici tu „familie traditionala” ca va veni peste tine ceea ce sta sa vina. Sau, te poti mira. Dar sa nu te plangi, pentru ca oricum nu va conta, fiind prea tarziu. Glasul pruncilor ajunge intotdeauna primul la Cer….

Un popor care nu se roaga la copiii ce ies din randurile lui si care nu isi construieste prezentul pe lumina viitorului, e damnat. Orice intrebare si orice speranta nu ii sunt nimic altceva decat pura si profunda nebunie….

Singura sansa este, popor…sa iti scoti copiii din puscariile unde i-ai pus si sa le ceri plangand iertare si sa ii imbraci in lumina ce o merita. Dar nu vei face asta. De aceea, nu ai nici o sansa.

Leave a Comment