Era prin 1993, cand am aterizat pentru prima data la Coltea, ca student, incepea stagiul de semiologie medicala. Doua grupe – repartizate la salonul D-lui Dr. Danut Isacoff, pe atunci asistent universitar. Genul de barbat sceptic, distant, cinic adeseori – asa l-am perceput cu totii atunci – un cinism dincolo de care vizionarele componente feminine ale celor doua grupe de studenti au identificat rapid un timid incurabil, mult mai sensibil decat ar fi putut banui cineva neantrenat in ale barbatilor, asa cum sunt mai toti barbatii :-). Iar prima cuvantare la care am fost martori in timp ce, in mod vadit intentionat, ne ignora prezenta in salonul in care deopotriva preda si trata pacienti a fost aceasta, adresata rezidentilor din acea vreme: „In viata este ca la formula unu, daca la start nu esti in pole position, degeaba ai cea mai performanta masina, degeaba ai cel mai bun sofer, iti vor lipsi sansele care vor fi intotdeauna de partea celor care sunt deja in pole position.”. Viata avea sa-i dea dreptate, pas cu pas. Din pacate.
A urmat apoi un an provocator, era primul contact efectiv cu pacientii si cu medicina la patul bolnavului al unor viitor doctori, nestiutori nu doar in medicina, dar si in toate cele, aidoma. Un an cu accente dure adeseori, cu lacrimi dinspre partea feminina studenteasca sau cu abandon ocazional al partii masculine, cu un soi de training de factura militara care a marcat apoi fie doar memoria, fie chiar intreaga cariera a majoritatii tuturor studentilor pe care i-a vazut rasarind ca doctori din salonul pastorit de el. A fost anul unui flash, un soi de autoprofetie, prin care am aflat ca acesta este spitalul in care voi ramane, chiar daca primii ani de dupa absolvire i-am petrecut in administratia guvernamentala, dar am revenit si am ramas. Lucruri de care Dr. Danut Isacoff nu a fost deloc strain, ci dimpotriva, a fost catalizatorul determinant. Si nu doar atat, ci mai mult inca: atunci cand lui i s-a oferit un alt post de sef de sectie intr-un alt spital, mai special, cu salariu dublu si pensie speciala, cu sofer si masina la scara – a refuzat, motivand: „Pe mine daca ma trezesti noaptea din somn si ma pui sa merg, picioarele ma duc la Coltea!”. Sentimental si dedicat aproape fanatic acestui spital, a ramas aici pina in ultima clipa, luptand dupa puterea si priceperea proprii pentru clinica lui, pentru spitalul lui si pentru stiinta a generatii si generatii de studenti si medici, muscand astfel o bucata din nemurire prin toate vietile pe care, in tot locul si in tot timpul, el si ucenicii lui le-au salvat….
Personaj dificil, adeseori coleric si nedrept, contondent, insa stabil in convingeri si principii, instruit si dornic de permanenta acumulare si evolutie in limitele acestui sistem si ale acestei tari, dornic de a crea si intretine o scoala medicala nu doar in Coltea, ci in intreaga Medicina Interna si Semiologie romanesti – a influentat mintile si traseele profesionale a sute de doctori romani. A refuzat sa devina profesor de Medicina Interna in mod repetat, desi beneficiile erau semnificative. Putin inteles si inca si mai putin apreciat, si-a trait dezamagirile intr-o introversie categorica, ridicand ziduri uneori prea inalte intre el si lume. Am avut, de-a lungul a peste 20 de ani, o relatie complexa, sinusoidala, mergand de la distantare completa si ostilitate pina la o calda si indelungata interactiune familiala atat intre noi doi, cat si cu buna mea prietena, D-na Gabriela Isacoff. Am traversat cu bucurie timpul si timpul bucuriilor, de la sarbatorirea casatoriei unicului sau fiu, Cristian, si pina la…si eu am un singur fiu, Teodor si…ce altceva as mai putea spune in plus decat acela ca a fost crestinat intru Lumina si bucurie de Dl. Dr. Danut Isacoff si de D-na Gabriela Isacoff?!
Din cei 27 de ani de cand ne cunosteam, ultimele cifre ale acestui numar s-au intamplat sa fie petrecute in distantare reciproca si umbra, din motive ce nu mi se vor lamuri, probabil, niciodata. Cifre ale tristetii, apasate adanc si de pierderea profunda a unei persoane speciale pentru el si pentru mine si pentru multi, D-na Gabriela Isacoff. Pierdere care pentru omul Danut Isacoff a declansat trairi ce nu trebuie descrise, lasandu-l intr-o zona speciala a unei singuratati in care singurul partener de fiece clipa ii era Mishu, motanul rapit cu dragoste intensa din curtea parintilor mei de catre doamna care tocmai plecase spre lumi mai bune….
Am aflat tarziu de suferinta mentorului si prietenului meu, de la prieteni comuni. A durat mult pina sa ne revedem, nu cu multe zile in urma. O revedere tacuta si stranie, dar revedere. Ieri, telefonul a sunat si …”Domnule doctor, domnul conferentiar Isacoff nu mai este….”. Am multumit pentru telefon, insa am omis sa ii spun tinarului meu coleg ca, fara sa stie si fara intentie, a gresit: Domnul Conferentiar Dr. Danut Isacoff este. Pentru ca noi, cei ce l-am stiut si trait, suntem inca. Pentru ca este Coltea inca.
La revedere, prietene! Dumnezeu sa te odihneasca si sa te ierte si sa ne ierte si pe noi cei care poate nu te-am inteles intotdeauna, cei care poate te-am judecat nedrept sau prea grabnic, cei care am zabovit in a trece dincolo de sine spre a te intalni.
