Bendru’ norodu’ ce sta-nainte sa ia lumina vetzii de la tevelizoru’ oficial cel degrabă mântuitor de doftori (după vorba den batarni’: „le dau cate una la fiecare in cap, de ii mântuiesc, nu alta!” – auzita pe holurile bolnitei sau spital cum se mai numeste pre limba valahilor) îmi arat cinstirea calda si prea-adanci plecaciuni bendru’ ocazia de I pak a ma veseli foarte ca Io iaște de trebuință norodului pa mocangeala. Ci mă grăbesc a scriie pricinile de mai josu’ nu pentru ca numaidecât să capăt moștenirea împărătească a Împărăției celei veșnice, ci pentru ca mai necopții mei frați intru vracie si intru ale doftoriei taine gresala me a nu o face nu ii povățuiesc, ci ciubotele la spate a si le lua cat mai cu fereala si iuțeală si a fugi spre tara nemtasca sau tara fratozasca sau chiar catra Înalta Poarta cea dincolo de apa cea mare si sărata.
Întru luminarea cetitorilor, dau veaste de cele ce s-au pretrecut de când o fo Nasterea Domnului:
- Dentâia veaste iaște că intru chiar Ziua cea Sfanta a Nasterii Domnului cu multa fereala si opreliște am stat fata de imbietoarele vinuri hierte or nu cu mirodenii din cele mieroase si fata de jinarsu shela or tuicile din prune ori din pere nice cu ochiu’ cel pacatos n-am dat inspre dansele, lasandu-le dimpreuna rusinate pre masa cea de sarbatoare. Si nice din satul cel mare care ii zice al lui Bucur modru n-o fo a pleca nici decum, priponit fiind intru slava si buna tinerea norodului care nici decum nu ierea tinut a lua lingori, a se batea dupa prea multa beutura or a veni la cortul samanilor din mijlocul satului lui Bucur dupre indelungata preumblare pe la alti vraci ori pe unde mai degrab ar fi trebuit sa fie vraci si nu mai sunt din alte vremi ori dupre multe boli statute acasa si care numa’ de Nasterea Domnului i-or potopit pe toti deodata, venit-au la stuchit cu obidă pre vracii cei din bolnita si pre ucenicii lor cei fara de vina, cu glas mare asupra acelora cum ca degraba si fara intarziere sa ii vindece, ca de nu, vor vedea ei, ca jalba vor depune la Voda si la Agie si la Divan, fara osebire!
I pak dau de știre norodului ca multzamit ma aflu pentru ca boiarii cei mari puși de norod in Divanul tarii ucaz au dat ca vracii care din casa lor sa stea de veghe la veatza norodului sau „garda la domiciliu” cum ii zice prea limba valahilor aici trăitori fără de nicio plata sa lucre si inca, trezit cu talanga la fiece ceas, daca a da fuga la bolniță nevoință sa se afle, sa o facă cu caleașcă tocmita pre banii lor si ai neamului lor, la dus, cat si la întors, fie zi or ceas târziu de noapte, fie potop sau crivat de amar, cum chiar fu.
-Ci dintr-adoaua veaste iaste ca la numa o zi dupe pomenirea Sfantului Stefan in Țeara Românească, fara de pricina alta decat ca n-are cine, napristan I pak aflatu-m-am iarasi vraci de straja Țeara preamultiubita sau „garda la domitil” cum le place in limba valaha sa se voroveasca. Si azi mai mult inca ca odinioara venira olacarii cu multe si marunte trebi dintr-ale vraciei și mai des sunara talangile, ca norodu ,odat’ ce-o gătat cu prea multa indestulare cu de-ale gurii si de-ale beuturii dimpregiurul Craciunului, iama dadu la bolnita mulțime , sa-si afle felurite leacuri, de la prea-cinstitele nasuri rupte și capite sparte si pina la boalele din zodia cancerului or pina la puroaiele cele puturos mirositoare de-ti versi prea-cinstitele mate. Si aceste indeletniciri vracesti tot pe mocangeala si pe veresie, ca asa a hotarat Divanul cel vechiu si asa o zas si Divanul cel nou căftănit -velcare or velcine a hi – care iaste el tot cel vechiu, ca doara nu ierea sa schimbe Voda asa bunatate de cum merg treburile la farsit de an cu belsug pentru dansii, aferim!
Asa sta si se-ncura mestesugul vraciei den đilele noastre, la Teara Romaneasca, care numa’ cu numele a ‘mas de-i dzice asa, ca altmintrelea ie a oricui o vrea, numa’ a iei nu si a norodului celui viteaz candva iaras nu, ci a strinilor si a dregătorilor naimiti de aceia. Or, de vreme ce asa se afla si se asaza trebile tarii , si noi, vracii cei stuchiti cu obida de tot norodu’ prost si fara de carte,dar si de alalaltul de carte stiutor, dar prost, ne vom cata de treaba mai cu abitir la inaltele porti ce aceasta taurina veche o juganesc aceia, că o veatza de vraci avem, care mai rea decat una de caine se vadeste a fi.
A scris acestea Stamatis ot Coltzea, vraci on duty pe moka, valeat 10 an de la inaltarea la domnie a pacatosului Ioan Voda Gotul