Carevas’zica, daca vrei matale sa te faci profesor (din ala clasic, serios, pe bune, de scoala, nu drona vopsita cu aer de holograma cum sunt emirii umefistanezi care au furat denumirea si s-au imbracat cu ea), trebuie sa dai dovada ca esti cu toate tiglele pe casa,adica sa dai teste la psihic, neamule! Ia, sa vezi ce zice AI-ul cand il intrebi ce e aia: „Examenul psihologic pentru profesori, sau testarea psihologică, este o evaluare menită să determine aptitudinile, trăsăturile de personalitate și capacitatea de a face față cerințelor profesiei. Rezultatele examenului sunt folosite pentru a confirma dacă profesorul este apt din punct de vedere psihologic să predea și să interacționeze eficient cu elevii.
Examenul psihologic pentru profesori este o evaluare completă a aptitudinilor mentale, emoționale și comportamentale ale candidatului, cu scopul de a determina dacă acesta este potrivit pentru rolul de profesor. Acesta include o serie de teste psihologice standardizate, interviuri clinice și observații, care sunt evaluate ulterior.”
Daca vrei sa iti iei carnet de conducere auto, iarasi, teoretic – trebuie sa dai si sa treci teste psihologice, sa vada autoritatile ca nu transformi masina in arma de distrugere in masa. Idem,daca vrei sa iti iei permis de port-arma.
Daca vrei sa te faci judecator, dai teste psihologice iarasi si e foarte posibil sa nu le iei musai.
Si tot asa….
Ba, dar cand e vorba sa conduci o tara, guverne, ministere, institutii vitale pentru tara, atunci nu trebuie, tati, sa dai nici un test ca ai fi zdravan la tartacuta! Faci ce vrea muschii tai, ii iei pe toti la shtanga, devalizezi bugete, semnezi legi, puii mei – libertate pe tarla,nu ai nici o preconditie nici de pregatire prealabila dpdv profesional, nici test de IQ, nici teste de zdraveneala la tichiuta, nexam bibicule! Cea mai tare meserie e aia de politician. Singura viza trebuie sa o ai de la partid si de la trei litere si esti good to go to kaboom a country! Tati, va dati seama ca un intreg popor, o intreaga tara NU REALIZEAZA acest lucru elementar, ca voteaza pe linie, de la primarul de sat si pana la comandanti supremi, fara sa le ceara o copie (fie ea si contrafacuta) a unor teste de stabilitate mentala (lasa IQ sau caracter sau morala sau competenta, alea e deja din alta galaxie, bibicule!)?! Si dupa aia se plang si injura de pe marginea santului din fata bodegii, unii; iar aia educatii injura de la locul lor elitist de munca cam cu aceleasi cuvinte – ca stampila o pun la fel?!
Adicatelea, cum ar veni, ala care vrea sa isi ia un pacalici de poc-poc cu bile de cauciuc care maxim scutura de praf geaca criminalului drogat care vrea sa ii ia gatul pe strada, e musai sa dea si sa treaca teste psihologice oficiale, dar ala care poate arunca in haos si in focul iadului o institutie, o regiune, un sistem esential al natiunii sau chiar o tara intreaga, cu enshpe milioane de cetateni – nu trebuie sa dea nici o dovada ca ar fi zdravan la minte. Mie imi e clar ca nu exista scapare…
Hai, sa ne calmam si sa inchei cu ce am inceput, cu profesorii. Stati linistiti, ca nici „profesorii” emiri umefistanezi nu dau nici un test, ca doar si ei sunt tot politicieni – privilegii, casta, „superiori”, blablabla. De aia crapa sistemul medical in sunet de fanfara funebra, a propos. Si voi mergeti in vacante…
„The first task of the doctor is therefore political: the struggle against disease must begin with a war against bad government”.
In Biblie, Facerea (Geneza) – Capitolul 1 arata inceputurile a tot si a toate in viziunea cosmogonica crestina. Inceputurile acestea abunda de “Şi a ZIS Dumnezeu”, “a NUMIT Dumnezeu”, “a BINECUVANTAT Dumnezeu”, implinind omul prin “Şi a ZIS Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”.
Asadar…ANAMNESIS. Sau Miturile Reamintirii, cum le-ar numi Platon in ale sale “Dialoguri”. Cu asta incepe relatia medic-pacient. Cu apelul la reamintire, la transferul acestora dinspre pacient spre vindecator prin poveste. Care poate fi simpla sau complexa, care poate fi spusa o singura data sau de zeci de ori. Pacientul se povesteste pe sine, dimpreuna cu suferinta lui, reala intru totul sau mixta – parte reala, parte imaginara, dupa caz. Care poveste poate fi consistenta sau variabila de la un moment la altul, care poate fi sincera sau interesata, mimata, fabulatie. La celalalt capat al podului comunicarii sta medicul, care trebuie sa iasa pentru un timp din propria poveste a vietii sale si a devina focusat pe naratiunea libera sau incorsetata ce se tese in fata ochilor si urechilor sale….deopotriva prin cuvinte, gesturi, mimica, semne ale trupului pacientului etc. Sa cearna si a discearna, sa puna zagaz sau sa ajute fluxul anamnezei acolo unde este prea sarac pentru a fi de folos. Si sa integreze totul, prin imensul filtru al experientei proprii si al stiintei de carte, intru distilarea a ceea ce cauta si el, dar si pacientul: diagnosticul.