Anticorpi administrati in ambulatoriu ca sa nu ajunga in spitale pacientii – nu. Favipiravir la liber – nu.Despre vaccinare – poporul a inteles ca nu era cazul pentru ca „am invins pandemia” si pentru ca „deschidem economia” si concertele si distractiile si congresele.Spitale nu avem, nu am construit, nici macar nu am suplimentat sau reconfigurat spatiile existente, nu am sporit capacitatile de oxigen si nici pe cele electrice.Nu am sporit personalul, nu am demarat instruirea la zi in vederea valului 4, am taiat sporurile COVID, nu am marit salariile personalului medical pe umerii caruia sta o intreaga natiune (culmea, chiar natiunea insasi zice ca e bine sa nu le mareasca!), dar ii amenintam si ii bubuim. Le dam cu admiratia prezidentiala in cap, in schimb, poate se emotioneaza si vor lucra pe gratis si cu mainile goale.Nu ne-am pregatit sa tinem pandemia departe de ATI, cu orice pret. Nu am pregatit medicii de toate specialitatile, dar mai ales pe cele esentiale in pandemia COVID-19 (MF, medicina interna pneumologie, infectioase, ORL, etc) sa faca fata bolii, evolutiei acesteia, no medical update, fiecare pe cont propriu. Nu am pregatit sistemul pentru complicatiile care afecteaza pacientii care scapa, nu avem centre unde sa rezolvam eficient complicatiile trombotice, nu avem programe de follow-up coerente si focusate pe fiecare posibila complicatie redutabila a bolii, fie ea short sau long-COVID.Nu am abordat integrat problema pacientilor transplantati care s-au imbolnavit, cu consecinte redutabile.Nu am cautat manageri (head-hunting) de criza competenti si dedicati pentru spitale si pentru intreg sistemul sanitar. Ne-am pus loazele noastre peste tot. Nu am mobilizat Biserica (all of them included here) in sfera Sanatatii Publice, ca factor esential de stabilizare a Statului si de salvgardare a natiunii. Iar acum Biserica are de lucru din plin: face sute de inmormantari pe zi. Nu am scos managementul pandemiei din zona militara,desi se stie de mii de ani ca razboaiele sunt probleme mult prea importante pentru a fi lasate pe mina militarilor. Vizibili sau deghizati, deopotriva.Mai importante au fost contractele de armament, astea au mers unse. Abia asa s-a inteles ca totul poate fi interpretat drept un razboi impotriva acestei natiuni, soldat cu tot ce trebuie, ca la carte: si cu genocid si cu holocaust.Si toate astea privite cu senina determinare de catre intreaga clasa politica, de catre intreaga protipendada de business si, desigur, cu eterna si mioritica resemnare – de catre poporul cel mai drept si cel mai viteaz dintre traci. Care asteapta salvarea mereu de altundeva, de afara, de la altii…. Inutil, prosteste si iluzoriu.
MANAGEMENT PANDEMIC
Tags :
management pandemie
previous article
Voivevodul, scarba si oglinda
next article