Marca unui partid SRL, cum il declara un membru de frunte al lui, este frustrarea politica si ideologica, dupa ce pohtele financiare, trupesti, de gashca, etc s-au potolit cu asupra de masura. Frustrare care vine din dezorientare, care si ea la rindu-i, se trage din lipsa oricarei doctrine reale, din lipsa stelara a oricarei ideologii politice, sociale, psihologice si filozofice. SI atunci apare vidul. Si setea. Vidul de orientare si setea atroce de putere. Si, orice putere nu se simte implinita plenar pina nu e completa. Adica doar atunci cind dicteaza discretionar si zdrobeste definitiv. Pe cale fireasca de consecinta, se naste atunci nevoia de dictatura. Nevoia zamisleste ideea de dictatura. Iar apoi intra in joc strategiile si tacticile de instaurare a dictaturii, partea cea mai frumoasa si placuta, suculenta pentru „mecanicii politicii” (serviciile secrete si falsa societate civila). Procesele care duc acolo sunt clasice, de sute si sute de ani se tot aplica si perfectioneaza, aici nimic nou, doar o problema de timp si de lipsa controlata si eficace a opozitiei (nu musai opozitie politica, parlamentara, ci sociala, religioasa, etc). In aceeasi directie: vocatia oamenilor fobici, lasi si slabi interior este aceeasi marota – dictatura. E ca si cind s-ar pazi pe ei insisi de ei insisi…. Insa vina nu e a celor ce sunt atit de aplecati, incit isi inchipuie ca, stind pe dictaturi de orice fel, nu vor cadea, ci a celor sanatosi si lucizi, dar care tac si nu fac…
O penibila dictatura is on the way…
Leave a Response
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
„to die…to sleep…to die”
sa fie oare numai somnul ratiunii? sau lehamitea? deznadejdea? frustrarea?…suntem la fel de egali in drepturi ca coregrafii dictaturii de orice fel…. si totusi, de cele mai multe ori, tacem si nu facem…pentru ca avem atat de multe, poate, de pierdut…
dar avem cu adevarat, oare?
Daca numai unul are de pierdut, atunci va pierde…daca au mai multi, atunci vor cistiga toti…daca numai unul are de pierdut cu adevarat in timp ce toti ceilalti tac, vor pierde cu totii…
si iarasi vin si intreb…sunt ei, oare, cei ce tac si nu fac, „sanatosi si lucizi’? sau deja bolnavi, de teama, deznadejde, lipsa de speranta? daca numai unul are de pierdut, nu vor pierde ceilalti cu totii, ceilati pesemne ca pierdusera, deja, totul….
Oamenii sanatosi si lucizi nu tac si fac. Si sunt raspanditi prin populatie. Dar e un mic clenci, ca de obicei. Raspandirea nu e uniforma in toate categoriile si la toate nivelurile de putere. Si sunt prea putini, mult sub nivelul de masa critica necesara influentei hotaratoare. Iar dictatura nu e principalul pericol. Cel putin nu dictatura politica. Ci stabilizarea cercurilor vicioase de comportament social, politic, familial, in toata populatia si la toate nivelurile. Cu corolarul cercurilor vicioase interioare psihologice, spirituale. Care reduc dramatic sansa atingerii masei critice de mai sus intr-un viitor previzibil. Iar faptul ca facem parte din noul imperiu european este o plasa de siguranta din unele puncte de vedere dar nu si in privinta “bolii” si “opacitatii” generalizate.
Well, de acord intru totul cu cele spuse aici… Insa, dincolo de astea ramine si pericolul ueni dictaturi politice, economice, militare….
Dictatura „smecherilor” politici, economici, militari si batausi este instaurata de ceva timp. E o mocirla in care zbatandu-te, te afunzi si mai mult. O dictatura „pe fata” e ceva cu care te poti lupta mai usor. Si e o stare cu echilibru instabil, mare consumatoare de energie pentru conservare. In nisipuri miscatoare e mai greu. Rezisti construind chinezeste (in sensul clasic, nu stil „china noua”), in spatiul proxim, si castigand adepti ai normalitatii unul cate unul. Bineinteles, pericolul unui colaps economic, catalizat de incompetenta generalizata, sau intrarea „accidentala” in grupul tintelor terorismului sunt reale. Care si ele pot fi urmate de vre-un „Patriot Act” autohton, care sa afecteze direct libertatile si drepturile individuale, sau/si de strangerea randurilor „in jurul Conducatorului”. Dar, individual vorbind, e mai dureros sa fi cetatean intr-o tara „democratica”, „europeana”, si in realitate sa traiesti in America de Sud, minus luptele de strada. Mai ales cand pojghita civilizatiei europene e atat de subtire, cum o dovedesc interzicerea moscheilor in Elvetia sau problema valului islamic in Franta ,Belgia etc.
Well… atractia dictaturii exista peste tot. Cel putin formal, in Europa „veche”, adica asta ce sta la Vest, e tinuta in friu de o serie de mecanisme deopotriva extrinseci, si intrinseci. Pina la urma, e vorba de un tirg al functionarii mecanismelor politice, de o supraveghere reciproca, de interese de piata, etc. Insa in „colonii” – si referirea e directa la Romania, nasterea si fiintarea unei dictaturi e nu doar tolerata, dar si incurajata si partial finantata de UE si de SUA. Prostia poporului roman, luat in ansamblu, dublata magistral de incompetenta cautata si studiata a actualei clici de la putere si triplata de maleficul intrupat in presedinte si in cei din jurul lui – duc inevitabil la dictatura. Cu prea-multele ei fatete: de la dictatura indiferentei fata de individ si nevoile lui, pina la tribalizarea societatii, pina la interdictii si complotul omniprezent al bunului-plac al ne-bunului-simt impotriva firescului…
In mare parte mi se pare corect ce spui dar am ceva amendamente care schimba mult unghiul de vedere. 1.Interesele SUA si UE in privinta dictaturii din Romania sunt divergente. 2. Este o diferenta enorma intre puterea de influenta a „elitelor” conducatoare mondiale (sau whatever) si capacitatea lor de control real (recte pot face multe dar nu chiar ce ar vrea). 3. finalmente e importanta valoarea infinita a persoanei (ceea ce stii deja, sau vei invata cu siguranta daca Teodor e primul tau fiu iar tu esti atat de lucid cat banuiesc ca esti).
Cu alte cuvinte orice efort facut pentru binele societatii este extrem de valoros dar nimic nu egaleaza ca importanta evolutia personala si relatiile directe om la om (ca sa fim modesti si sa nu Il amestecam intr-o discutie politica).
Pana la urma si in sfarsit, dictaturile pesemne ca au existat tot timpul….atata timp cat echilibrul de forte se pastreaza, ele se limiteaza unele pe altele…si astfel ofera iluzia democratiei, sau chiar o permit, pe alocuri. Ma tem mai mult de fariseism, de setea de putere a celor mai mici si fara scrupule, de jocul mediatic si politic care ofera bomboana otravita a raului ascunsa in binele gesturilor umanitare si in aparenta recunoastere a meritelor celor cu adevarat valorosi… Finalmente conteaza, intr-adevar, valoarea intrinseca a individului, dar tocmai pentru ca ea e pusa in pericol in momentele exacerbarii dictaturilor de orice fel, singurul lucru pe care il putem face pentru fii nostri este sa ii invatam de mici sa nu cumpere tot ceea ce li se vinde…pastrandu-si, totodata, increderea in sine si in oameni…