Razboiul care sta sa vina e pregatit demult. Si va aduce schimbari si jale, in lume si in tara. Si nu cel din Orient, unde toti ochii stau atintiti acum. Ci cel de aproape, de la Est, acesta ne va afecta pe noi. Care sta sa dea in clocot in partea din urma a vremii…. Si nici macar asta nu va fi suficient, ci cel din nord si cel din sud…se vor adauga.
Insa,daca ma uit la razboiul din tara, dintre romani si romani, dintre popor si ai lor conducatori de popor alesi, nici nu stiu care e mai de temut. Cert e ca acesta, dinauntru, il va face ingrozitor pe cel din afara si de la granite, prin slabiciune si prin lipsa de resurse, de motivatie, de speranta. Poate asta e si scopul actualei perioade.
Dar mai trist si mai periculos decit al doilea este razboiul dintre cei apropiati, dintre sot si sotie, dintre parinte si copil, dintre frate si frate, dintre prieteni, dintre iubit si iubita, dintre coleg si coleg, dintre sef si subaltern, dintre pacient si medic… pt ca acesta al treilea razboi aduce disolutie si anomie.
Dar nici acest al treilea razboi nu e inca cel mai rau si cel mai greu de cistigat. Ci acela dinauntru, al nostru, propriu si personal, dintre noi si noi insine, purtat cu noi impotriva noastra, adesea pt nici o cauza, intrucit lupta nu e un raspuns pt. nimic….
De aceea vin si aduc aminte de zisele Sfintului Efrem Sirul: ” Ci impaca-te, omule, cu tine insuti, si vei impaca Cerul cu Pamintul….”
„…sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare, si sa se intoarca sa va rupa”. Matei 7:6
Sa nu cumva… 🙂
„Echilibrul este o stare în care forţele care tind spre direcţii opuse sunt perfect balansate, deci nu există nici o tendinţă spre mişcare”. Extrapoland, toata viata noastra, toata cautarea, nelinistea, nu sunt altceva decat drumul dintre o stare de echilibru si alta. Suntem insasi reflectarea legilor universului in noi insine. Si da, sunt momente in care oscilam intre doua lumi, sau mai multe. Si atunci nelinistea atinge maximum, sau, poate, doar atunci ne atingem echilibrul. Razboaiele, toate cele amintite, izbucnesc atunci cand miscarea asta intre propriile noastre stari de echilibru ne depaseste, si ne face sa fim frustrati si nesiguri. Dar, mai ales, le transmitem aceasta stare a noastra celor din jurul nostru…iar multele stari de neliniste si frustrare se intalnesc…
Sau cind, pur si simplu, suntem timpiti….atit de timpiti, incit ne pierdem ultima minima luciditate a instinctului de conservare. Atit de timpiti incit devenim rai…
Atit de timpiti, incit tradam…
intotdeauna cand fac pe desteptul raman cu o senzatie neplacuta si trista. Cum voi ramane si dupa ce voi termina de spus urmatoarele:
Marian, am sentimentul ca iti dispersezi prea mult viziunea si ca, in locul unui spatiu de echilibru din care sa iesi doar in „situatii speciale”, oscilezi intre simboluri, sentimente si idei cam prea distantate unele de altele.
Fiind, cum am stabilit, un cautator, stiu prea bine cum e sa explorezi si sa evaluezi o situatie, un eveniment, o persoana sau un sistem intr-un spatiu referential cu nenumarate dimensiuni si variantele multiple de viziuni date de sentimente, gandire, intuitie etc. Mie mi se pare ca dansul interior al atasamentului este frumos si armonios cand urmeaza fie linia de echilibru data de „impacarea” (aproape in sensul citatului din Efrem Sirul) intr-o metaimagine a contradictoriilor experiente interioare fie o linie mai atractiva pentru persoana respectiva, pe traseul selectat conform credintelor fundamentale (sau sentimentelor fundamentale, pentru altii, sau si-si etc…) ale persoanei in cauza.
Oscilatia prea rapida intre puncte de echilibru sau linii de forta distantate nu-mi pare foarte armonioasa si eficienta nici interior nici exterior. Coincidentia opositorum poate fi o metaimagine, metaatitudine sau metarealitate, whatever, dar nu o oscilatie intre contrarii.
Ai ales si iti place sa influentezi evenimentele si oamenii. De tine depinde daca o faci ca o forta impresionanta a naturii (umane) sau ca o personalitate impresionanta. Finalmente, s-ar putea sa nu fie nici o diferenta intre cele doua variante. Si daca o faci perfect constient si din propria vointa, nu mai conteaza parerea mea expusa mai sus.
Mai vorbim.
Am raspuns printre rindurile tale, marcind cu ***:
intotdeauna cand fac pe desteptul raman cu o senzatie neplacuta si trista.
***E de asumat. 🙂
Cum voi ramane si dupa ce voi termina de spus urmatoarele:
Marian, am sentimentul ca iti dispersezi prea mult viziunea si ca, in locul unui spatiu de echilibru din care sa iesi doar in “situatii speciale”, oscilezi intre simboluri, sentimente si idei cam prea distantate unele de altele.
***Ce e ala echilibru?! Crezi cumva ca exista? Poate… Eu l-am cautat indelungata vreme si amarnici ani, dar am inteles ca nu exista si e copilareasca cautarea lui. Exista doar un echilibru al actului de a te mentine (in permanenta activitate si miscare) autentic, viu si viabil, punindu-te drept saminta in ceilalti…in cei ce simt ca vor sa fie sau sa iti fie pamint roditor. Si astfel, pe ei, in cautarea lor si in fertilitatea lor inca nefertilizata, te poti pune in echilibru, deopotriva al tau, dar mai ales al lor….
Vizunea e sau nu e… nu se disperseaza, asa cum nu se poate concentra…ea doar acopera arii mai largi sau mai inguste , depinde de cel care are viziunea….sau de cel care are doar vedeniile, dupa caz. 🙂 Vorbesti de oscilatie…nu zic ca nu e, dar insasi ideea de oscilatie implica energii, implica macar un pendul, daca nu o particula care sa oscileze…si nu vorbesc aici doar de realismul intrinsec al pendulului sau al particulei (ce sa mai zic de oscilatia fiintei) , ci de navigare necesse est…. Dar, dincolo de oscilatie, draga comentatorule, oricine vei fi fiind, e doar aparenta contradictie departarea dintre sensuri, simboluri, idei… pt ca ma au pe mine ca numitor comun si ca izvor unic. Iar pt mine, in limitarea mea ce tine doar de incorsetarile terestre, e suficient, necesar si mai ales incoercibil…
Fiind, cum am stabilit, un cautator, stiu prea bine cum e sa explorezi si sa evaluezi o situatie, un eveniment, o persoana sau un sistem intr-un spatiu referential cu nenumarate dimensiuni
***Iertat sa-mi fie: daca accepti sintagma „nenumarate dimensiuni” si o pui alaturi de „stiu prea bine”, permite-mi sa fiu sceptic asupra autosinceritatii tale de cautator 🙂 …luciditatea nu ti-o voi pune la indoiala. Repet, iertat sa-mi fie.
si variantele multiple de viziuni date de sentimente, gandire, intuitie etc. Mie mi se pare ca dansul interior al atasamentului este frumos si armonios cand urmeaza fie linia de echilibru data de “impacarea” (aproape in sensul citatului din Efrem Sirul) intr-o metaimagine a contradictoriilor experiente interioare fie o linie mai atractiva pentru persoana respectiva,
***Ca e atractiv sau mai putin atractiv are mai multa sau mai putina importanta, cautatorule. La fel, armonia ramine (ca mai toate…) ceva relativ. Ei bine, inauntrul unei viziuni poate sa existe sau nu armonie, asa cum daca e armonioasa nu devine mai valabila, in timp ce lipsa de armonie nu o face mai putin autentica… Lucru valabil si pt interiorul vizionarului. Sau cum vrei sa-l numesti… Prea ades viziunile autentice vin din alta parte, prea ades vizionarul nu e decit un mediu de receptie si transmitere mai departe…deseori modulat. Si, in acelasi spirit al zisei, atunci armonia, atractivitatea, sensurile, ideile CUI le mai punem in discutie?!
pe traseul selectat conform credintelor fundamentale (sau sentimentelor fundamentale, pentru altii, sau si-si etc…) ale persoanei in cauza.
Oscilatia prea rapida intre puncte de echilibru sau linii de forta distantate nu-mi pare foarte armonioasa si eficienta nici interior nici exterior.
***De acord, in teorie, de aici pleaca multe boli psihice! 😀 😛 Dar nu e cazul…
Vorbesti de eficienta. A cui? A viului?!
Coincidentia opositorum poate fi o metaimagine, metaatitudine sau metarealitate, whatever, dar nu o oscilatie intre contrarii.
***Contradictiile, am mai spus-o, sunt doar aparente. Aparente ce imbraca pt noi haina palpabilitatii (uneori excesive sau chiar contondente), dar ele ramin – la origini – o incitare permanenta de a le vedea izvoarele convergentei. Nu exista contradictii si cu atit mai putin oscilatie intre contrarii.
Ai ales si iti place sa influentezi evenimentele si oamenii.
***Te risti. 🙂 Oare, am ales eu?!
De tine depinde daca o faci ca o forta impresionanta a naturii (umane) sau ca o personalitate impresionanta.
***The same…pina la urma.
Finalmente, s-ar putea sa nu fie nici o diferenta intre cele doua variante. Si daca o faci perfect constient si din propria vointa, nu mai conteaza parerea mea expusa mai sus.
***Cam asa…constient pe deplin si inca temator ca s-ar putea sa fie adevarat. 🙂
Mai vorbim.
***Mai….
Multumesc.
In traditia personala, iata si completarea.
Pentru a nu lasa impresia unor conotatii depreciatorii precizez: cele doua variante de care vorbeam se refera la polaritati de genul profet vs. sfant, artist vs. filosof, om politic carismatic si initiator de proiecte vs. creator de sisteme si organizator, (Shiva vs. Brahma, daca nu exagerez) si lista se poate continua indefinit.
Prima varianta incluzand o proportie mai mare de „declansator”, „mesager” (divin sau de orice alt tip) si forta creatoare (si/sau distrugatoare) iar cea de-a doua o proportie mai mare de coerenta, constienta si forta armonizatoare.
Creator de sisteme… creezi ce ti se da voie. Organizator….organizezi daca ai ce,daca in prealabil altul/altii au creat sistemul pe care tu sa il poti (re)organiza. Initiator de proiecte…toate au deadline… 🙂 Implica tinte si profit (any kind). Om politic…presupune un partid (formatiune agregata, structurata, in orice acceptiune) in spate, al tau sau al altora, incumba notiunea de politica, ca si activitate de grup sau expresie a unor interese (any kind). Ce ramine cu adevarat interesant din enumerarea ta? Declansatorul,catalizatorul…. Profet vs sfint? Orice sfint e si un profet, multi profeti au devenit sfinti. Nu stiu daca „versus” isi mai pastreaza, deci, actualitatea si locul. Ce ramine, din ce ai spus tu, ca singura legatura cu Nodul Divin? Mesagerul…
Cine e ales sau cine poate duce asta….
Problema liberului arbitru e, intr-adevar, grea. Teoretic si practic. Un adevarat mister, pana la urma. Acestea fiind zise, sensurile sintagmelor „ai ales” si „de tine depinde” sunt strans legate, bineinteles, de existenta/inexistenta, caracteristicile si limitele libertatii umane reale (atat general cat si individual vorbind). De altfel, acestea au legaturi si implicatii in mai toata discutia noastra de azi.
In rest, ce sa zic, nu ma simt in stare momentan sa nuantez si sa precizez cuvintele sau ideile pe care le-ai interpretat altfel decat am vrut sa sune. Oricum, un text are viata sa proprie in mintea cititorilor sai asa ca nu stiu daca ar fi un avantaj real sa incerc asa ceva. Mai ales ca „m-am riscat” cu adevarat scriind pe o tema in care mai toate cuvintele si frazele au sensuri care depind cam multisor de „viziunea de ansamblu” sau „ansamblul viziunilor”…
Ma bucur insa ca te-am stimulat sa dai un raspuns atat de amplu, viu si semnificativ.
O seara buna tuturor!
Problema liberului arbitru e, intr-adevar, grea. Teoretic si practic. Un adevarat mister, pana la urma. Acestea fiind zise, sensurile sintagmelor “ai ales” si “de tine depinde” sunt strans legate, bineinteles, de existenta/inexistenta, caracteristicile si limitele libertatii umane reale (atat general cat si individual vorbind). De altfel, acestea au legaturi si implicatii in mai toata discutia noastra de azi.
In rest, ce sa zic, nu ma simt in stare momentan sa nuantez si sa precizez cuvintele sau ideile pe care le-ai interpretat altfel decat am vrut sa sune. Oricum, un text are viata sa proprie in mintea cititorilor sai asa ca nu stiu daca ar fi un avantaj real sa incerc asa ceva. Mai ales ca “m-am riscat” cu adevarat scriind pe o tema in care mai toate cuvintele si frazele au sensuri care depind cam multisor de “viziunea de ansamblu” sau “ansamblul viziunilor”…
Ma bucur insa ca te-am stimulat sa dai un raspuns atat de amplu, viu si semnificativ.
O seara buna tuturor!
free choice?…. somehow free….guided free 🙂
Buna dimineata!
M-am culcat aseara in minte cu intrebarea daca sa amplific discutia sau nu, avand in vedere ca o exprimare mai larga a doua viziuni nedisjuncte dar diferite si probabil valabile in destul de mare masura amandoua (fiecare in felul ei) ar putea fi interesanta si fertila.
Dar cred ca ar deveni prea vasta si prea personala pentru un blog. S-ar potrivi mai bine in jurul unei beri sau al unui vinars, intr-o noapte lunga si frumoasa.
Asa ca,… mai bine nu.
Eu nu beau, so… 🙂
De asta mi-era si mie teama….:)
In alta ordine de idei, n-am vrut sa sune ca o invitatie la taverna. Daca vreau, stiu unde sa te gasesc si astfel de invitatii eu le fac personal, nu public. In plus am inteles ca esti prea ocupat si pentru prieteni, darmite pentru straini.
Ce e important de (re)subliniat este ca teme cum e cea provocata de mine sunt prea legate de fiinta intima si de miezul personalitatii individuale ca sa poata fi dezbatute pe larg intr-o piata publica. Fertilitatea acestei dezbateri depinde in aceste cazuri foarte mult de gradul de incredere (in sens greu) si nivelul de deschidere dintre membrii dialogului. Recte necesita o discutie intre prieteni. (ca sunt 2, 3 sau 10, nu conteaza). Prieteni care se stiu „pe bune”, de suficient timp. Aia care intra in „templul” de care vorbeai in capitolul „Greu de crezut”.
Faptul ca „m-am riscat” initiind pe blog o discutie „personala” tine strict de felul meu de a fi si de unele concluzii ale „viziunii mele de ansamblu”. Dezvoltarea ei e altceva.
***
Si zi, nu bei, hai!? De fumat probabil, orelist fiind, un nu si mai ferm…S-o bag pe aia de autobaza cu suma viciilor?…
Teama? 🙂 Eh… Certitudine, aproape, n’est pas? 🙂 Nu, nu fumez. Nu, nu iau droguri nici pe nas, nici intravenos. Nu, nu beau cafea, etc. 😀 Deci, nu… 😛 Suma viciilor nu e constanta, pt ca nu prea am ce insuma. 😀
In ce priveste restul…da, apreciez deplin eleganta. Nu din pretiozitate, ci din respectul instinctual al firescului. Si dintr-un alt instinct…nu stiu cum sa spun…profund si inascut… nobiliar. Dar, sa nu o lungesc.
Nu stiu daca exista in blogosfera (ce cuvint am invatat!) o limita clara intre personal si public, ea exista certamente, insa nu atit de rigida ca in spatiul interactiunilor sociale directe. De asta uneori cred ca se pot regasi permenent si pretutindeni aspecte personale mai mult sau mai putin mascate, mai mult sau mai putin trunchiate, in posturile ce se vor interventii mai mult sau mai putin publice. 🙂
O seara buna iti doresc. Si mie, asemenea. 😛
M.