Printul Harry, la doar 38 de ani scrie o carte de 500 de pagini, adica aproape 14 pagini per anisor de viata princiara. Nu reusesc sa imi dau seama daca primele 14 pagini alocate primului an de viata sunt cele mai interesante sau cele 14 alocate anului cu numarul 38. Sau le-o fi raportat pe primele 14 in anii de dupa? Mai stii?!
Cert e altceva: la un pret de 22,4 USD/Euro bucata si la un tiraj initial de 3,4 milioane bucati reiese o prima transa de peste 76 de milioane USD/EURO din restul zecilor de milioane care vor veni. Pentru un cetatean la doar 38 de ani fara angajamente socio-profesionale majore, pare o afacere exemplara. E semn, ca, la doar juma’ de secol de viata, trebuie sa ma apuc sa imi scriu biografia, intrucat sunt aproape sigur (nu foarte,dar aproape, ma rog…) ca, in sfarsit, nu va mai trebui sa fac garzi si, posibil, sa merg la spital doar din hobby, intrucat creditele vor fi atunci doar o afumata amintire…
Acum, fantazand, n-ar fi de mirare ca intreaga operatiune „Scandalul Harry” sa fie o operatiune atent programata si implementata, ca sa aiba si „ala micu'” niste bani de-un trai decent si fara griji pe vecie, de moment ce tot s-a dat dus de nevasta de linga tribul regal. Ca, vorba francezului: sangele albastru cerneala nu se face….
Booon! Cum altfel ar putea fi privit gloriosul parcurs existential al „Rezervei” decat in traditia empatica si umana a clasei conducatoare britanice, celebru bazin istoric de cafteala pina la sucombare – atunci cand declara ca a ucis cu minutele lui, de la departare, dintr-un elicopter Apache de ultima generatie, prin camera video, 25 de afgani echipati cu sandale, turban si Kalasnikov, poate si 1-2 grenade sau SPG, maxim un binoclu. Ducele de Sussex sustine despre cei ucisi ca erau piese de sah:
- „Mi se părea esenţial să nu-mi fie teamă de acest număr. Deci, acest număr este în cazul meu 25.
- Nu este un număr care mă umple de satisfacţie, dar nici unul care să mă facă să mă simt stânjenit”
- El susține că îşi considera victimele ca pe nişte „piese de şah” retrase din partidă, aşa cum învăţase în timpul antrenamentului militar, întrucât este imposibil să ucizi o ţintă „dacă o consideri drept o persoană”.
- „am tras asupra unor talibani şi doar asupra unor talibani, fără civili în proximitate”. Oare cum i-o fi diferentiat, ca acolo toti poarta sandale, cearceaf, turban si Kalasnikov?!
Habar nu are printisorul ce insemnatate vor avea aceste declaratii pentru supusii lu’ tac-su’ atunci cand afganii sau cine mai stie care altii ii vor considera pe acestia tot „piese de sah”. Englezii vor avea pentru ce sa ii multumeasca ducelui. Deja actualul guvern afgan i-a si raspuns: „“The ones you killed were not chess pieces, they were humans; they had families who were waiting for their return.”.
Cu toate acestea, vinatoarea matematica de afgani fiorosi pare sa il bucure pe ducele-scriitor, intrucat lui ii aducea bucurie impuscarea acestora din postura de co-gunner de Apache, dupa cum singurel se da de gol: „It’s a joy for me because I’m one of those people who loves playing PlayStation and Xbox, so with my thumbs I like to think I’m probably quite useful”. Auzi la el, era util…Poate cand facea pariuri cu colegii de tragaci prin pub-uri, altfel nu vad cum.
Noi, astilalti, supusi ai supusilor tatalui lui Harry, ne ocupam cu salvarea vietilor de oameni, fie ei englezi, romani sau afgani, in singurul portret etern al diversitatii pe care mi-l pot imagina. Motiv intemeiat pentru care nu ni se dau nici pensii speciale, nu ni se platesc nici garzile si, in general, suntem atent supravegheati si vinati, cand e cazul. La urma urmei, viata e doar un joc intre vinator si vinat.
Asta doar daca nu cumva, plictisiti de rolurile pe care ni le tot prescriu ei, ne apucam sa ne scriem propria biografie.