Un prizonierat invizibil. Asta traim cu totii, fie ca stim sau nu, fie ca vrem sau nu. Un prizonierat in care suntem tinuti in mod ordonat si programat de catre structurile nationale de securitate, de orice nivel si de orice conceptie. Care si ele, la rindul lor, sunt tinute prizoniere de catre structurile de securitate externe, imperiale in sensul politico-economico-militar. Care si ele, iarasi, sunt prizoniere ale structurilor al caror cuvint structureaza, a caror putere este deasupra legii, politicii, moralei – supuse si acestea unui vis si a unui imperativ. Prizonierat concentric.
Amuzant si trist este ca, in ignoranta lor izvorita din magia puterii si in logica lor militara, structurile noastre vad totul ca o mostenire care li se cuvine dintotdeauna si pentru totdeauna, fiind data mai departe fara drept de alienare catre fiii si fiicele lor, care se vor vrea stapinii de miine ai fiilor nostri si fiicelor noastre.
Singurele lor incertitudini sunt date de macelurile la care se supun reciproc si periodic, intre ei, atunci cind echilibrul de forte se clatina sau energiile potentiale devin instabile. Abia atunci, printre zabrele, mai vede si demos-ul cite ceva circ. Ca painea, oricum, e din ce in ce mai putina si din ce in ce mai amara…
….adevar grait-ai…mai mult decat ar parea…
dar daca as fi avocatul diavolului, atunci as intreba: si atunci? mai are rost vreo lupta? vreo impotrivire? cand totul in jur e facut din oglinzi miscatoare si nimic nu e ceea ce pare a fi?
just lay down and die?!…
ce face un adevarat soldat, in asemenea circumstante?
Nu e de stat jos. Un soldat stie ce sa faca si cind doarme sau cind totul pare pierdut, fie ca lupta, fie ca sta si asteapta, fie ca pindeste de sub frunzele nemiscate…Caci nu poti iubi decit ca razboinic si nu poti lupta decit ca iubit si tata…altfel esti masina de lupta si atit.
Dar dincolo de asta, cred ca e nevoie de intelepciunea sarpelui si de puritatea porumbelului….
rari sunt, insa, aceia, care sunt si serpi si porumbei deopotriva…cat priveste tatii, cei adevarati, fara sa vrea sau fara sa stie, devin razboinici…
cat inca nu au disparut cu totul, nici cei dintai, nici cei din urma, inca ar mai fi o speranta….
dar tocmai pt ca sunt atat de rari, au nevoie de o putere incredibila- fie ca lupta, fie ca asteapta..
iar o astfel de putere nu o poti avea decat din Credinta si din Dragoste….
ciudat, nu? sa ai nevoie de dragoste ca sa lupti intr-un razboi care- cel putin teoretic- inseamna ura….
Intra-adevar…Love for hate….
________________________________