Pentru a ne duce viata, toti avem nevoie de o casa. Poti avea o casa, insa, fara usi sau fara ferestre? Nu. Poti avea, insa, usi si ferestre, fara balamale?! Nu. Concluzia: nu poti avea o casa fara balamale.
In mijlocul noilor framantari geopolitice, economice, militare s.a.m.d., Romania – ca si intreaga regiune a Balcanilor, intr-o abordare mai ampla – nu trebuie sa se tina cu dintii nici de coloratura din ce in ce mai tipatoare a Vestului dezorientat spiritual si ideologic si nici sa se duca pe fenta dictaturilor estice, cu al lor control absolutist asupra individului si societatii. Dupa decenii de joie de vivre si art de vivre, Occidentul si ai sai cetateni incep sa dea nas in nas cu propria prostie si aroganta, chiar daca le vine greu a crede ca isi incredinteaza zilnic destinele unor neica-nimeni care le distrug temeinic viitorul. Europenii incep deja sa simta adierea saraciei. Estul triumfator economic, pe de alta parte, sugruma „eroic” cam tot ce se poate numi libertate si aspiratie individuala. Nici una din cele doua cai nu sunt de urmat. Desi nu se va intampla nimic din cele pe care le spun eu aici, Romania, prin abilitate flexibila, dar si intransingenta in urmarirea binelui propriu, ar trebui sa caute o cale proprie, cu realism. Impreuna cu alti balcanici sau, la nevoie, de una singura. Fara a putea fi semnificativa in nici un domeniu si în nici o directie, zburand pe sub radarul marilor interese, puteri si conflicte, asumandu-si un rol de balama, intru realizarea maximului de profit – this is the only way.
Dar, pentru asta, e nevoie de a elimina de la carma vasului toti pilotii orbi, vorba lui Mircea Eliade. Iar daca nu, Romania va invata, cand va fi deja mult prea tarziu, care era calea corecta….hard way. Cata vreme lipsa de asumare la nivel individual si comunitar va continua sa fie legea zilei, cata vreme nepasarea, lenea si furtul raman axiomele fiecarei respiratii romanesti – Romania nu va putea sa spere vreodata sa insemne ceva. Nici macar cat o balama ruginita…