close

Cindva, demult tare demult, in adolescenta, citind (prin bunavointa acesteia) jurnalul unei adolescente mai tinere ca mine, am gasit o impresionanta colectie de poezii,zguduitoare prin frumusetea versificatiei, prin disciplina ritmului si rimei si mai ales prin curgerea fireasca a lirismului. Dar si prin exactitatea fascinanta a imaginatiei – daca asa ceva poate fi alcatuire a poeziei. Nu, nu am copiat nimic si nici nu am retinut nimic din cele citite.

Doar atit:

„Matematica…
Si mi-e greu sa cred
Ca,
Adunati si scazuti,
Tu si cu mine
Vom da mereu
Minus infinit…”.

Iasi-ul mi-a reamintit acum aceste versuri-profetie…profetice pt atit de multe intilniri ce se voiau etern implinite din viata mea, pt atit de multe vise ce se voiau munte cucerit, pt atitea iubiri sau sperante de iubire care, aprinse in caldura galben-maronie a toamnelor ce imi vizitau inima, lasau doar gustul amar al unei nesfirsite treceri inspre o pace mereu cautata, nicicind gasita, afisind ecuatii ale unei aritmetici fara solutii, pline de necunoscute, fara profesori si fara elevi….

Pt. ca raiul meu, cel atit de furat, este in lumea aceasta… Situat mereu la capatul unui drum pe al carui indicator scrie ironic…. minus infinit…

Tags : dragosteinfinit....iubirepoezie

27 de comentarii

  1. macar ai aflat ca raiul tau cel demult cautat se afla in lumea aceasta…numai DOMNUL stie de ce a fost nevoie sa ajungi in inima Moldovei ca sa realizeze asta…Iasiul are darul de a oferi cele mai profunde toamne sau,poate, doar rezoneaza cu cele din sufletele noastre…bucura-te de frumusetea toamnei si de infinitul regasit….lasa-l pe El sa puna minusul sau plusul, la marele final…..

  2. „Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.
    Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
    Dragostea nu va pieri niciodată.”
    Corinteni 1/13

    1. „Caci dragostea nu-ti e data ca un cadou al acestui obraz,la fel cum linistea si calmul nu sint produs al privelistii, ci al ascensiunii reusite, al muntelui dominat, al instalarii tale in cer. De asemenea, nu te odihnesti in dragoste, daca ea nu se transforma din zi in zi, ca in maternitate. Dar tu vrei sa te asezi in gondola ta si sa devii cintec de gondolier pt. totdeauna. Si te inseli. Caci nu are semnificatie ceea ce nu e ascensiune sau trecere. Iar daca te opresti,daca te impiedici numai, nu vei gasi decit plictiseala, caci privelistea nu mai are nimic sa-ti spuna.

      […]

      Iar pe acela din imperiul meu,daca vreau sa-l convertesc la dragoste, il voi patrunde de dragoste prin obisnuinta rugii…

      […]

      Caci am ascultat intr-adevar, cu atentie, legaturile intre oameni si am descoperit pericolele inteligentei: cea care crede ca limbajul cuprinde. Si raspunsurile in dispute. Caci nu pe calea limbajului voi transmite ceea ce este in mine. Nu pot decit sa semnific in masura in care intelegi si altfel decit prin vorbe. Prin miracolul dragostei sau fiindca, nascut din acelasi zeu, imi semeni. Altminteri,lumea cuprinsa in mine o voi trage de par. Si, in hazardul stingaciei mele,voi arata acest aspect sau celalalt, asemenea muntelui despre care exprim bine, semnificindu-l, ca e inalt. In vreme ce el e cu totul altceva, iar eu vorbesc de maretia noptii atunci cind tie iti e frig intre stele…

      ” Antoine de Saint-Exupery

    1. „Pentru ce m-ar deranja amanunte care in mod fals iti par a fi lipsite de insemnatate?

      Doar cel care e neclintit si bine intemeiat este gata de a se dezvolta intr-un cimp de forta,dupa linii de forta la inceput invizibile. Pe acela il numesc eu zid admirabil, caci timpul nu-l va macina, ci il va cladi. Timpul este facut pt. a sluji. Si putin conteaza daca pare a fi gol.

      Pielea caimanului nu mai apara nimic daca animalul e mort…”

      Antoine de Saint-Exupery

    1. „Dormi linistita in imperfectiunea ta,femeie imperfecta! Nu ma izbesc de un zid. Nu esti scop,rasplata sau bijuterie venerata pt. ea insasi,de care m-as satura curind,ci esti drum, vehicul si convoi. Si nu ma voi satura niciodata de a ma implini.”

      Antoine de Saint-Exupery

  3. „Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta, caci, in ciuda parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este tocmai contrariul dragostei.”
    Antoine de Saint-Exupery

    1. „E primejdios,intr-un lan de griu, sa arunci o singura saminta de neghina, caci fiinta neghinei domina fiinta griului, si nu conteaza aparenta si numarul. Numarul tau e continut in saminta.”

      Antoine de Saint-Exupery

  4. „Va spun ca atat timp cat veti judeca folosind doua masuri, o umbra va acoperi intelegerea , dragostea si credinta voastra si nu veti incepe Viata pana cand sufletului vostru nemuritor nu vi se vor infatisa asemenea cei pe care ii pretuiti si-n care credeti, voi insiva si cel mai din urma si netrebnic dintre fratii vostrii.”
    – o apocrifa oarecare

  5. „Si le-a grait lor multe, in pilde, zicand: Iata a iesit semanatorul sa semene.

    4. Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat.

    5. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult si indata au rasarit, ca n-aveau pamant adanc;

    6. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat.

    7. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit.

    8. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci.”

    Datul semanatorului e sa imprastie samanta, iar al pamantului sa se daruiasca infinit si neconditionat rodirii…..cate seminte vor fi zburat in vant spre disperarea semanatorului? Iarasi, cat si-o fi dorit pamantul pietros sa primeasca, dar nu a putut fi altfel decat era? Doar cel roditor a fost acolo intotdeauna, asteptand fara vreme venirea semanatorului ACELUIA…. si a clipei in care Domnul a hotarat intalnirea suprema a daruirii semanatorului cu netarmurita dorinta de rod a pamantului….

    Nimic mai simplu, nimic mai complex… restul, sunt seminte risipite in vant….

    1. „Avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri, ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale. Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.”. Antoine de Saint-Exupery

    1. nimic mai adevarat….la fel de adevarat cum este ca dragostea poate fi de mai multe feluri….si nu e alt dar mai de pret decat acela ca putem sa ne risipim si sa ne reintrupam din toate iubirile noastre oferite…

  6. Frumos tablou ati evocat cu totii. Inclusiv micile semnale de alarma plantate de IRE. (bine, cel cu delirul posesiei e foarte mare, recunosc…)
    Doar eu am distonat oarecum. Dar bresa mea n-a fost nici rauvoitoare, nici pentru a strivi „corola de minuni a lumii”.
    A fost un mic orificiu in panza colorata prin care se poate vedea dincolo.
    Nu voiam sa insist dar mesajul asta suplimentar e pentru cei care nu stiu deja intens ce-am vrut sa spun ieri.
    E poate una din cele mai grave, insinuante si inselatoare „bug”uri, „troieni”,”virusuri”, ce categorie malefica vreti voi, ale naturii umane. Care seamana „neghina” in orice experienta umana. (delirul posesiei e poate la fel de grav dar e mai usor de vazut si inteles, respectiv de depasit)
    So, take care, friends! Sa nu va lasati frumusetea contaminata! Ar fi trist, pana la final, oricare ar fi el…

    1. Asa e, precum spui. Dar e si asa, precum spun eu: fara a fi delir sau tulburare a posesiei, dragostea este, inevitabil (dincolo de fatarnicie si orice fariseism imaginabil) – si posesie. Si inca una ardenta, plina de fervoare. A nu se confunda cu posesia ce se trage din dependenta sau teama, ci a vorbi despre posesia care implineste si este reciproc dorita si care nu e inchisoare niciunuia, ci ancora si port liber.

      Si pentru ca amindoi avem dreptate (si poate ca si multi altii, simultan cu noi), voi zice si eu ca rabinul din bancurile celebre: toti are dreptate. 🙂 Pt. ca si aici sta un paradox, dar unul firesc.

      Altfel…sau poate la fel: „Iar dacă vin să-ti spună: ‘Aici, ai datorii. Aici, nu ai. Aici, darurile tale sunt recunoscute. Aici, sunt batjocorite’, astupă-ţi urechile in faţa aritmeticii.

      Tuturor le vei răspunde: ‘A mă iubi inseamnă, inainte de toate, a colabora cu mine’. Aidoma templului unde numai prietenul intră, dar acela infinit.” Antoine de Saint-Exupery

      1. …si tu ai dreptate 🙂

        e la fel cu a spune (daca vreti, putin fortat, dar de altfel foarte elocvent), de exemplu, ca „Eminescu a siluit limba romana”, dupa unii critici….” eu spun că Eminescu a iubit limba română şi că limbii române i-a plăcut foarte mult şi a răspuns iubirii lui”-G. Pruteanu

        caci nu poate fi vorba de o batalie, de cuceritori si cuceriti, de posesie si de subjugare, ci de un sir lung si bilateral agreat de daruiri, stapaniri si abandonuri, in care rolurile se schimba permanent, doar esenta ramane: acea contopire unica, e drept, atat de rara….

Leave a Response