Sonetul CCV
Stiu si-o voiesc; aceasta mi-e ultima viata…
Nu mai renasc de-acuma, caci, iata, te-am gasit.
Deschizi eternitatea: în pacea ei mareata
Se-ncheie ratacirea-mi c-un glorios sfârsit…
Sunt mai batrân ca moartea; nascut mai înainte
Ca stricatoarea-i umbra sa fi intrat în lume.
Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte,
În rând cu Archetipii fara de veac, nici nume…
Da-mi mâna, nu-i nevoie de aripi… O-mbratisare:
Misterioasa carne se face duh în noi;
De dincolo de ceruri se-ntinde-o asteptare,
Perechea cea pierduta sa vie înapoi…
Ce astri, sus, acolo, cad jertfa împlinirii,
Junghiati pentru ospatul de foc al regasirii?
Vasile Voiculescu
Frumos 🙂