Asta ar trebui sa fie mantra fiecarui manager de spital: „Eficacitatea timpului doare. Cînd simti că timpul e eficace, te ia măiculita dracului!” Petre Tutea.
Dar asta ar insemna deja ca pricep TIMPUL ca resursa. Nu doar una economica, ci si una intima, timpul clipei fiecarei vieti a fiecarui pacient. Adica, singurul TIMP care conteaza si care, trecand, devine „eficace”, adica ucide. Si ca fiecare masura care nu e luata la TIMP, ucide. Insa asta ar insemna ca examenul de manager, in loc sa fie un loc de joaca pentru juristii de intreprindere, ar trebui sa contina si cele 10 Porunci. Sau macar Porunca a 6-a: „Sa nu ucizi!”
A spune ca „Guvernul minte” este o platitudine si un pleonasm. 
In Biblie, Facerea (Geneza) – Capitolul 1 arata inceputurile a tot si a toate in viziunea cosmogonica crestina. Inceputurile acestea abunda de “Şi a ZIS Dumnezeu”, “a NUMIT Dumnezeu”, “a BINECUVANTAT Dumnezeu”, implinind omul prin “Şi a ZIS Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”.
Asadar…ANAMNESIS. Sau Miturile Reamintirii, cum le-ar numi Platon in ale sale “Dialoguri”. Cu asta incepe relatia medic-pacient. Cu apelul la reamintire, la transferul acestora dinspre pacient spre vindecator prin poveste. Care poate fi simpla sau complexa, care poate fi spusa o singura data sau de zeci de ori. Pacientul se povesteste pe sine, dimpreuna cu suferinta lui, reala intru totul sau mixta – parte reala, parte imaginara, dupa caz. Care poveste poate fi consistenta sau variabila de la un moment la altul, care poate fi sincera sau interesata, mimata, fabulatie. La celalalt capat al podului comunicarii sta medicul, care trebuie sa iasa pentru un timp din propria poveste a vietii sale si a devina focusat pe naratiunea libera sau incorsetata ce se tese in fata ochilor si urechilor sale….deopotriva prin cuvinte, gesturi, mimica, semne ale trupului pacientului etc. Sa cearna si a discearna, sa puna zagaz sau sa ajute fluxul anamnezei acolo unde este prea sarac pentru a fi de folos. Si sa integreze totul, prin imensul filtru al experientei proprii si al stiintei de carte, intru distilarea a ceea ce cauta si el, dar si pacientul: diagnosticul.
In imensa lui intelepciune, Guvernu’ si Grupul neuronal de decizie strategica stiintifico-fantastica, si-au imaginat ca pensionari exista doar in orase si, mai exact, doar pe strazile care au vis-a-vis un supermarket, un mall, ceva de genul. Si farmacia la poarta, obligatoriu. De aia au fixat in fiecare zi doar doua ore pt cei peste 65 de ani.
